Înscriere 2024
Primul tău pas în cadrul programului postuniversitar
Înscriere 2024
Înscrierea la programul postuniversitar se face cu respectarea următoarelor condiții:
(1) Solicitantul va prezenta un dosar pe care se vor înscrie datele de identificare, inclusiv adresa de email și numărul de telefon, cu următoarele acte:
a) fișa tip de înscriere, disponibilă la secretariatul facultății și în format electronic pe site-ul Programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă – Academia de Studii Economice din București (ase.ro);
b) diploma de licență ori documentul echivalent acesteia și foaia matricolă (suplimentul la diplomă) sau documentul echivalent acesteia, în original, copie legalizată sau conform cu originalul;
c) copia legalizată a certificatului de naștere sau certificată Conform cu originalul;
d) copia buletinului/cărții de identitate;
e) adeverința medicală eliberată de medicul de familie sau de o altă unitate autorizată, care să ateste că este apt pentru a urma programul la care solicită înscrierea;
f) chitanța care atestă plata taxei de înscriere.
În cazul în care nu se prezintă copii legalizate, copiile simple ale actelor de studii, ale anexelor acestora și a certificatului de naștere vor fi certificate „conform cu originalul” de secretara care primește dosarul de înscriere. Candidații au obligația să prezinte documentele anterior menționate, în original, la înscriere.
(2) Dosarul de înscriere poate fi trimis și prin poștă, cu respectarea calendarului înscrierii (se va lua în calcul data de expediere), sau prin e-mail, la adresa expertvamal@ase.ro
În aceaste situații, copiile actelor de studii, ale anexelor acestora și a certificatului de naștere trebuie legalizate la notariat.
(3) Dosarele incomplete nu sunt acceptate pentru înscriere.
(4)La înscriere, solicitantul poate depune opțiuni pentru mai multe programe postuniversitare din oferta facultății organizatoare.
(5) Taxa de înscriere nu este returnabilă, excepție face situația în care nu se organizează programul sau programele pentru care a optat solicitantul, în anul universitar respectiv. Dacă solicitantul dorește să rămână în așteptare pentru formarea unei grupe în anul universitar următor, trebuie să reînnoiască fișa de înscriere, taxa de înscriere rămânând valabilă.
(6) Cuantumul taxei de înscriere se regăsește în Metodologia privind taxele aplicate în Academia de Studii Economice din București.
(7) Dosarul cu actele depuse rămâne, pe toată perioada înscrierii, la secretariatul facultății organizatoare.
(8) Activitățile referitoare la gestionarea școlarității cursanților se realizează de către secretariatele facultăților care organizează programele postuniversitare respective.
(9) În cazul solicitanților cetățeni străini, din statele care nu aparțin UE, SEE și Confederația Elvețiană, dosarul de înscriere va fi avizat, în prealabil, de Direcția Relații Internaționale.
Mai multe detalii despre planul de învățământ:
Taxe și tarife
Taxa de înscriere la admiterea la programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă este de 150 lei
Taxa de școlarizare la programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă este de 2.000 lei
Modalități de plată: